În căutarea autenticității
Călător prin lume
De 24 de ore la New York…să fii într-un oraș străin îți amintește să fii umil…oricât ai fi călătorit pici mereu în aceleași capcane ale turistului…hotelul frumos numai de la exterior, micul dejun scump, taxiul de la aeroport, harta nelipsită…totul e nou, și odata cu el și tu…numai că tu nu ești atât de nou, sau măcar crezi că n-ar trebui să fii…și așa se crează conflictul…nimic nu e acolo unde ar trebui să fie, nimic nu se potrivește așteptărilor…frustrarea…
Și totuși ce sunt așteptările dacă nu reconfirmarea unor obișnuinte? La aproape 6 mii de kilometri distanță de punctul de plecare, obișnuințele sunt condamnate să nu se mai confirme, rămâi singur, lipsit de orice apărare în fața necunoscutului.
Cafeneaua are scaune de bar, viața se desfășoară înăuntru la adăpostul clădirilor bine climatizate. Pe stradă e cald și te ascunzi în umbra clădirilor așteptând să se schimbe lumina la semafor..
La New York Dumnezeu trăiește într-un zgârie-nor
Merg cu gatul sucit încercând să captez grandoarea clădirilor din jur…orașul trăiește pe verticală. Jos este strada, cumva în umbră, cu zgomotul și mizeria orașului, camioanele sunt mai mari decât orice am văzut până acum și sunt peste tot în orașul care pare veșnic în construcție. La fiecare colț e un șantier.
Sus, vârfurile zgârienorilor captează lumina soarelui și o reflectă orbitor în nuanțe multicolore. La New York Dumnezeu trăiește într-un zgârie-nor…sau poate nu e Dumnezeu?
Corporatiștii
În orașul care nu doarme, oamenii par să muncească non stop. Îi vezi ieșind de prin clădirile de birouri undeva la ora prânzului…îi recunoști după călcătură, după costumul la dungă în ciuda căldurii insuportabile, după încruntătura sprâncenei…
Între orele 12 și 13 cele câteva cafenele de pe Madison Avenue sunt pline de corporatiști înfometați. Orașul trăiește și respiră în același ritm, există o ora pentru muncă, o oră pentru masă, o oră pentru distracție…puțin ca peste tot de altfel.
Dar în afara orelor de program, atunci când distracția nu mai e programată strict între cutare și cutare oră, atunci când munca nu mai înseamnă decât amintirea deja îndepărtată că odată erai și tu ca ei, cum se modulează viața atunci când ții timpul în propria mâna? E un lucru atât de fragil timpul…o strângere neîndemânatică și îl strangulezi, puțină neatenție și îți scapă total de sub control…
Ce aduce viața atunci când ești singurul stăpânitor al timpului? Atunci când ai avut trufia să refuzi oferta generoasă a societății de a-ți modula viața după tiparul: muncă – metrou – casă, trebuie să găsești tăria de caracter să înfrunți…vidul, spațiul nemărginit colcăind de posibilități.
Vitrina cu minciuni
Cine sunt eu? M-am cunoscut vreodată în afara tiparului trașat din fragedă pruncie? Dacă n-aș fi fost copilul model, premiant la școală, bursier la facultate, jurist de succes, funcționar european, negociator si militant…cine aș fi fost? Aș fi putut oare să fiu pur și simplu eu? Cine suntem în afara tiparelor impuse de societate?
Mi-am construit cărămidă cu cărămindă fațada în spatele căreia mă ascund și încerc să dau impresia că aș exista. Dar chiar sunt? Uneori am impresia că stăpânul a uitat televizorul deschis când a plecat de acasa. Comedia continuă la fațadă, dar înăuntru…?
Trei corporatiști tineri stau la masa din fața mea. Vorbesc tare cu accent american despre problemele de la serviciu. El își mișcă piciorul nervos în timp ce achiesează vehement la dicutie. Ea își soarbe cafeaua cu gheață în timp ce își verifică pentru a zecea oară în 5 minute telefonul -nimic nou! Nu stau mai mult de 15 minute si pleacă.
Cortina cade! Următorii la rând!
Avocații din spatele meu au plecat și ei, unul dintre ei avea un chip atât de familiar că am vrut să-l întreb dacă nu cumva ne-am cunoscut într-o altă viață – pe vremea când și eu eram un jurist de succes…. nu cred, vorbeau despre dreptul intern și dreptul proprietății intelectuale…poate că până la urmă, toți juriștii arată la fel..
